OBIECTIVE

  • Diminuarea sărăciei, a violenţei şi abuzului care marchează viaţa femeilor prin promovarea de parteneriate cu persoane fizice, juridice, fundații sau organizații neguvernamentale din țară și străinătate care apără democraţia, egalitatea, pacea, iubirea şi viaţa pe pământ.
  • Acordarea de ajutor material şi financiar femeilor aflate în situaţii de criză prin obținerea de donații, sponsorizări, contribuții din partea membrelor asociației și din afara ei.
  • Promovarea egalității de șanse și acţionarea prin mijloace specifice pentru prevenirea practicilor abuzive şi a discriminării femeilor prin cultivarea principiilor umanismului care pun omul și valorile umane mai presus de orice.
  • Facilitarea accesului femeilor la informaţia de orice fel și încurajarea participării lor la deciziile comunităţii prin susţinerea promovării lor în toate sferele vieţii sociale, economice, administrative şi publice.

VALORI

  • spirit de echipă predominant
  • integritate în luarea deciziilor
  • management eficient în rezolvarea problemelor
  • respectarea spiritului comunitar și a unității în diversitate
  • capacitatea de a asculta, de a comunica și dialoga
  • voluntariat


Beneficiari din orasul Iasi

  • Academia de Arta “G.Enescu”
  • Asociatia “Arta”
  • Asociatia Judeteana Iasi "Moldova"a Pensionarilor
  • Asociatia “Modern Women’s Club”
  • Asociatia Teritoriala a Surzilor
  • Asociatia Voluntarilor Normalisti
  • Caminul de Pensionari "Sf.Cuvioasa Parascheva"
  • Cantina de Ajutor Social
  • Centrul Medical “Nicolina”
  • Centrul maternal nr.7 Iasi
  • Centrul de plasament copii “Sf.Spiridon”
  • Centrul de plasament copii din “Primaverii”
  • Centrul de plasament copii din “Bucium”
  • Cresa Saptamanala nr.10
  • "Pro Vita" Mitropolia Moldovei si Bucovinei
  • Fundatia Serviciilor Sociale “Bethany”
  • Fundatia “Solidaritate si Speranta”
  • Gradinita din “Primaverii”
  • Gradinita din “Bucium”
  • Grupul Scolar “V.Madgearu”
  • Grupul Scolar "Ion Holban"
  • Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie
  • Liceul de Arta “O.Bancila”
  • Manastirea “Cetatuia”
  • Manastirea “Hlincea”
  • Parohia “Sfantul Nectarie”
  • SC Moldomobila SA
  • SC Moldoplast SA
  • Scoala Generala ”N.Tonitza”
  • Scoala “Nikons”
  • Societatea Femeilor Ortodoxe
  • Spitalul Universitar ”Sf.Spiridon”
  • Spitalul “C.I.Parhon”
  • Spitalul “C.I.Parhon”
  • Spitalul de Recuperare
  • Universitatea de Arte “G.Enescu”

Beneficiari din Judetul Iasi

  • Centrul de plasament BUDAI
  • Centrul de plasament POPRICANI
  • Centrul de plasament TRINITAS
  • Caminul Spital HARLAU
  • Gradinita si Scoala din SATU NOU, Scheia
  • Gradinita din Satul TANSA, Belcesti
  • Manastirea HADAMBU
  • Manastirea "Hlincea" CIUREA
  • Manastirea MICLAUSENI
  • Parohia "Izvorul Tamaduirii" CARBUNARI, Grajduri
  • Parohia"Sfanta Parascheva" FOCURI
  • Parohia "Sfantul Prooroc Ilie" SATU NOU, Scheia
  • Parohia "Schimbarea la fata" CUCUTENI, Letcani
  • Primaria Comunei ARONEANU
  • Primaria Comunei BIRNOVA
  • Primaria Comunei COMARNA
  • Primaria Comunei COSTULENI
  • Primaria Costuleni, satul COVASNA
  • Primaria Comunei HOLBOCA
  • Primaria Comunei LETCANI
  • Primaria Comunei SIPOTE
  • Primaria Comunei TIBANESTI
  • Primaria Comunei TIGANASI
  • Spitalul Orasenesc TARGU FRUMOS
  • Unitatea Medico – Sociala SCULENI

Beneficiari din alte judete ale Romaniei

  • Comuna SALSIG, Jud.Maramures
  • Manastirea CIOLPANI, Jud.Bacau
  • Manastirea MOLDOVITA, Jud. Suceava
  • Manastirea PETRU VODA, Jud. Neamt
  • Manastirea STEFAN cel MARE, Jud.Vaslui
  • Parohia din ARBORE, Jud.Suceava
  • Parohia din DOROHOI, Jud.Dorohoi
  • Primaria Comunei COSTACHE NEGRI, Jud. Galati
  • Primaria din SLANIC MOLDOVA, Jud. Bacau
  • Primaria Comunei SLOBOZIA, Jud. Galati
  • Primaria Comunei SUCEVITA, Jud.Suceava


Parteneri romani

  • Academia de Arta “G.Enescu“ Iasi
  • Accademia Show Iasi
  • Asociatia “Arta” Iasi
  • Asociatia “Clar” Iasi
  • Asociatia "Egreta" Iasi
  • Banca Comerciala Romana – Sucursala Iasi
  • Casa de Moda “Dacon Emerald” Iasi
  • Centrul Multifunctional pentru Varsta a III-a
  • Clubul Femeilor Moderne iasi
  • Facultatea de Arte Textile Iasi
  • Fundatia “Pro Women” Iasi
  • Fundatia “Sanse Egale pentru Femei” Iasi
  • Grupul Scolar Agricol “M. Kogalniceanu” Iasi
  • Liceul CFR Iasi
  • Opera Romana Iasi
  • Palatul Copiilor Iasi
  • Politia Municipiului Iasi
  • Prefectura Iasi
  • Primaria Municipiului Iasi
  • PRO TV Iasi
  • Radio Iasi
  • Restaurantul "Moulin Rouge" Iasi
  • Romtelecom Iasi
  • S.C. Á la Crème Iasi
  • S.C. Lapus SRL Iasi
  • S.C. Locuinta 2000 SRL Iasi
  • S.C. Mignon SRL Iasi
  • S.C. Roman SRL Iasi
  • Scoala ”Nikons” Iasi
  • Scoala nr.37, Iasi
  • Teatrul National “V.Alecsandri” Iasi
  • TVR Iasi

Parteneri straini

  • Verein Rumäenienhilfe Stauden.ev Langenneufnach, Bavaria, Deutschland
  • Bayerisches Rotes Kreuz, Augsburg, Bavaria, Deutschland
  • S.C. Euroimpresa Legnano SRL Italia
  • S.C. Isimbardi International Republica Moldova
  • Asociatia Obsteasca “Pro Femeia” Republica Moldova
  • Agentia pentru Dezvoltarea Regionala si Integrarea Europeana Ungheni Republica Moldova


Sponsorii din Iasi - Romania care au sustinut de-a lungul timpului programele Asociatiei Femeilor Unite

  • S.C. AFER S.R.L.
  • S.C. Á LA CRÉME
  • S.C. ALFA METAL MACHINERY GROUP
  • S.C. ANDO FANTEZIA SRL
  • S.C. AQUAMOLD TRADING S.R.L.
  • B.C.R. – SUCURSALA IASI
  • S.C. BRUNI S.A.
  • COMPLEXUL COMERCIAL SIRAJ
  • S.C. CESSA S.R.L.
  • S.C. CHYPRIANOS S.R.L.
  • S.C. COMPAN S.A.
  • S.C. COM-MAGIC S.A.
  • S.C. COMAT S.A.
  • COMPANIA COCA COLA
  • S.C. COROLA S.R.L.
  • S.C. COTNARI S.A.
  • S.C. EUROMARKET S.R.L.
  • S.C.EUROPHARM HOLDING S.A.
  • FARMACIA XEVEROS
  • FERMA DOR DE PUI
  • S.C. FLORUM INDUSTRIE ALIMENTARA S.A
  • S.C. FORTUS S.A.
  • S.C. GERTRUDIS S.R.L.
  • SALONUL KETY S.R.L.
  • S.C. LAPUS S.R.L.
  • CASA LEBADA S.R.L.
  • S.C. MEDION – PATISERIA MAGURA
  • S.C. MOLDOMOBILA S.A.
  • S.C. MOLDOVA TRICOTAJE S.A.
  • MUZEUL VASILE POGOR
  • S.C. OMNIS S.R.L.
  • S.C. ONE TRADING COMPANY S.R.L.
  • S.C. PANGRAM S.A.
  • S.C. POLIROM S.A.
  • S.C. PROPAST S.R.L.
  • S.C. ROMTELECOM S.A.
  • S.C. ROM TRADING COMPANY S.R.L
  • RESTAURANTUL BOLTA RECE S.A.
  • RESTAURANTUL CAVALERUL MEDIEVAL
  • RESTAURANTUL COTNARI
  • RESTAURANTUL MARINAKY S.A.
  • S.C. ROMSAR COSMETICS S.A.
  • S.C. SEMAGRO S.A.
  • S.C. SFERA PLUS S.R.L.
  • S.C. SIRAJ S.R.L.
  • SOCIETATEA ROMANO-GERMANA.AWD
  • S.C. STEPHANIE S.R.L.
  • S.C. TEROM S.A.
  • S.C. TERRAMOLD S.A.
  • S.C. TEHNOMEX S.R.L.
  • S.C. UNICOM IMPEX S.R.L.
  • S.C. UNIREA S.A.
  • S.C. VEL PITAR S.A.
  • S.C. VITALEF S.A.

Activitatea Asociatiei Femeilor Unite din Iasi - Romania este coordonata de:

PreședinteRodica Mihai
VicepreședinteMaria Diaconu
Coordonator Departament OrganizatoricMaria Popa
Coordonator Departament Social/UmanitarSilvia Ionescu
Coordonator Departament Marketing/PublicitateVirginia Pralea
Coordonator Departament Ocrotire a SănătățiiMădălina Nour-Ciuhodaru
Coordonator Departament Artă/Obiceiuri/TradițiiLigia Melinte
Coordonator Departament Cultură/DivertismentMaria Grigorovici

Organizația mai cuprinde:

Membri de onoare Martin Böck
Membri simpatizanti Mariana Niculita
Petrina Crupa
Carmen Atodiresei
Mariana Andronic
Xenia Patras
Ioana Oram
Matthias Thesing
Mirica Dodan
Voluntari Marius-Mihail Mihai
Marian-Virgil Florea
Sorin Prelipceanu
Vasile Borcan